I-am cerut lui Dumnezeu

A venit timpul sa scriu ceva si in ton mai religios… Nu e compus de mine, de asta veti vedea inca o data ghilimelele:

“I-am cerut lui Dumnezeu să-mi îndepărteze obişnuinţa. Dumnezeu a spus: NU. Nu Eu trebuie să ţi-o îndepărtez, ci tu trebuie să renunţi la ea.

I-am cerut lui Dumnezeu să-l vindece pe copilul meu handicapat. Dumnezeu a spus: NU. Spiritul său este întreg, iar corpul său este trecător.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare. Dumnezeu a spus: NU. Răbdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acordă, ea se învaţă.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire. Dumnezeu a spus: NU. Eu îţi dau binecuvântare; fericirea este în tine.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă scape de durere. Dumnezeu a spus: NU. Suferinţa te face să laşi la o parte grijile lumeşti şi te aduce aproape de Mine.

I-am cerut lui Dumnezeu să crească spiritul meu. Dumnezeu a spus: NU. Tu trebuie să te creşti pe tine însuţi, dar Eu Mă voi îngriji ca să fii roditor.

I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea să-mi încânte viaţa. Dumnezeu mi-a spus: NU. Eu ţi-am dat viaţa, aşa că poţi să te bucuri de toate lucrurile.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii, aşa de mult cât mă iubeşte El pe mine. Dumnezeu a spus: – Ahhhhh… în sfârşit ţi-a venit o idee bună.”

Copii invata ceea ce traiesc

N-o sa fac de multe ori asta, promit, dar acum vreau sa reproduc un articol de pe un alt blog. Nu, n-am cerut voie, dar nu cred ca se supara cineva. Sursa o gasiti aici. Voi pune textul intre ghilimele, caci nu-mi apartine.

Sleep? Do I have to?

Doua lucruri am de subliniat asta-seara si voi incepe cu al doilea:

Nu scriu blogul asta pentru a mi se recunoaste talentul sau anti-talentul in ale scrisului, nici ca sa am nu stiu cate view-uri pe saptamana, pe luna si alte  bla-bla-uri din astea cotidiene, reactii alergice ale atrasului atentiei. All my life I’ve been avoiding people staring at me. Il scriu pentru mine, pentru ca sa-l pot reciti candva, il scriu ca sa ma simt liber ca pot scrie undeva ce vreau, in vazul lumii, nu intr-un jurnal ascuns intr-un sertar sau in alt jurnal criptat in metafore ce pentru fiecare citittor ar putea insemna altceva.

Si il mai scriu pentru ce-i ce vor firmituri din mine, pentru cei ce vor sa citeasca ce scriu, din pur amuzament sau, de preferat, pentru ca vor sa ma cunosca si altfel. Scriu liber, scriu fara sa ma grabesc, deseori fara sa ma uit la ce am scris acum 2 minute, scriu cum imi vine, incercand sa nu gresesc macar gramatica limbii romane. Unde gresesc sa-mi ziceti, fara frica, fara mila, ca sa corectez. Feel free to share your thoughts writing your comments.

—

In a doua juamtate a acestui post va voi descrie o displacere a mea urmata de o dorinta ascunsa ce nu cred ca se va implini decat cand

voi iesi din trupul asta ce ma limiteaza. Limiteaza? Da, fiindca trebuie sa-l odihnim, ca sa poata face fata zilei de maine.

Da, nu-mi place sa dorm!

Day-dream

Méav – Solveig’s Song.

Am trecut de adolescenta puerila, chiar de mult timp la cat par alb mi s-a strecurat pe sub maneca timpului, dar nu ma pot abtine sa nu visez cu ochii deschisi, macar o data pe zi. Cred ca e singurul lucru pe care pot sa-l fac singur, fara de ajutorul cuiva, lucru care sa-mi tina de cald.  Deci va avertizez de pe acum ca e un post plicticos, adica mai plicticos ca celelalte, dar si e si asta o introducere… E inceputul unei liste fara numar de vise cu ochii deschisi, neimplinibile most of them, dar care vreau sa le am scrise undeva. Here seems the perfect place for them right now. O sa le scriu cu albastru, culoarea cu care am invatat a scrie a celor mai multi dintre noi.

Dansatoare

Dansatoare

Multi ma mai intreaba de ce am o don’soara la avatarul de la messenger. Ca doar is baiat, flescau cum se zice pe la tara bunicilor, acusi barbat, ce Dumnezeu?! Alti, mai straini  asa, abia trecuti de first contact cu mine s-or fi intreband daca nu-s putin mai pe invers. Nu, nu sunt.

Faza e chiar simpla. Eu ma agat rapid de mai tot ce inseamna arta vizuala, iar aceasta imagine e de mult timp preferata mea. Pe langa frumusetea subiectului, felul cum s-a prins miscarea, expresisivitatea, parul, mainile alea, Doamne(!), cata eleganta, frumusete, dorinta de a trai, nu doar de a face umbra pamantului!…

Pun aici si o melodie, asa, mai in ritm cu imaginea: Bunea Vista Social Club – Marieta; ca tot spuneam de ei in postul precedent.

Traiti-va viata frumos, mai energic sau mai molcom, dupa stare si chef, dar credeti-ma: Ziua care trece nu se mai intoarce! Si-i pacat sa le irosim degeaba …

H.A.L.T.

O buna pritena de-a mea, Monica, avea la status ceva despre acest HALT si am zis sa va zic si voua:

Never make a decision in a HALT situation.

Halt, halt, HALT, hAlT, bla-bla… Ce e? Well, H is for Hunger, A is for Angry, L is for Lonely and T is for Tired. Da, nu ar trebui sa luam nicio decizie (mai ales din alea importante) cand ne simtim infometati, nervosi, singuri sau obositi. Cel mai probabil va fi una gresita.

Acu’ sa fim seriosi: carora dintre noi nu le-a venit macar de n ori sa-si bage picioarele in cursurile/seminariile/orele lui Xulescu, sa-i puna piedica (da’ cu ura, nu in joaca) unui amic nesuferit, sa fure ca sa manance sau sa renunte, pur si simplu sa renunte, caci atunci, in acel moment, e pur si simplu prea istovitor sa mai continui ce faceai. Bineinteles, unde n este un numar natural nenul .

Primul pas

“Aseaza-te Hristoase pe tronul mintii mele si lasa mintea Ta sa fie mintea mea si voia Ta sa fie voia mea.”

De ce blog? Fiindca vreau si un loc, o camara, un cufar in care sa patrez tot felul de ganduri, imagini, filmulete, link-uri, tot ce s-ar merita sa fie rasfoit pe viitor. Jurnal am deja, dar vreau si … o agenda, o clopotnita in care sa bat clopotele cand vreau, pentru ce vreau, in care sa depozitez orice vreau.

Sa fie intr-un ceas bun. Doamne ajuta!