Rugaciuni

Az e Inaltarea Domnului… Daca nu pot merge la biserica din cauza slujbei macar sa fac ceva, asa ca va voi scrie rugaciunea mea preferata.

Domnul si Stapanul vietii mele,
duhul trandaviei,
al grijii de multe,
ai iubirii de stapanire
si al grairii in desert,
NU mi-l da mie,
iar duhul curatiei,
al gandului smerit,
al rabdarii
si al dragostei,
da-mi-l mie, slugii Tale.
Asa Doamne, daruieste-mi,
sa-mi cunosc greselile mele
si sa nu osandesc pe fratele meu,
ca binecuvantat esti Tu, Doamne,
in vecii vecilor. Amin.

Si fiindca nu ma pot abtine, va scriu si preferata mea adresata Maicii Domnului:

Nu vom tacea Nascatoare de Dumnezeu,
pururea a spune puterile Tale,
noi nevrednicii.
Ca de nu ai fi stat Tu inainte rugandu-Te,
cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi?…
Sau cine ne-ar fi izbavit pe noi pan-acum slobozi?…
Nu ne vom departa de la tine Stapana,
Caci Tu izbavesti pe robii Tai. Amin.

duhul trandaviei,

al grijii de multe,

ai iubirii de stapanire

si al grairii in desert,

NU mi-l da mie,

iar duhul curatiei,

al gandului smerit,

al rabdarii

si al dragostei,

da-mi-l mie, slugii Tale.

Asa Doamne, daruieste-mi,

sa-mi cunosc greselile mele

si sa nu osandesc pe fratele meu,

ca binecuvantat esti Tu, Doamne,

in vecii vecilor. Amin.

Leapsa de la Teo – parca ar fi, parca n-ar fi

Inca o leapsa, so let’s have some fun:

Dacă eram o lună, aş fi fost – septembrie, fiindca, din cauza fructelor, ploilor, apusurilor.

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – duminica, fiindca contine toate elementele faine si e cel mai sigur o zi libera

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost – noaptea; totdeauna m-am simtit mai bine noaptea.

Dacă eram un animal marin, aş fi fost – pisica de mare (miaaabalbalac!)

Recomandare film: Blindness

De ce sunt treaz de la 6:30? Simplu: a trebuit sa ma duc la baie. De ce nu mi-am bagat nasul inapoi in perna? Fiindaca imi plac prea mult diminetile, ca sa le pierd.

Si azi nu am pierdut-o, fiindca m-am uitat la Blindness… Cum a fost filmul? Cutremurator, socant, breathtaking!
Sa zicem ca dupa film iti vine sa multumesti oricui, lui Dumnezeu, vre’unui sfant, parintilor (chiar daca-s la zeci de kilometrii distanta), iubitei/iubitului care sforaie incet langa tine, paznicului de la facultate, controlorului ca te-a prins iar fara bilet, oricui pentru orice iti vine in minte.

Te uiti in jur, in camera in care te-ai trezit si multumesti ca e a ta, esti recunoscator pentru orice marutnis, pentru adidasii rupti, dar care se potrivesc atat de bine pe picioarele tale, pentru camasile/bluzele ponosite, dar care te fac sa te simti Tu (yourself), pentru rasnita de calcultator care stii ca inca cea mai sigura metoda de a aduna lume pentru o bauta, plimbare, film, seara de clatite, whatever, ca ar putea fi mai curat in jurul tau daca ai vrea…
Esti recunoscator ca poti sa vezi toate astea, ca le poti mirosi in voie (da, mai ales adidasii aia), ca le poti simti cu degetele tale imperfecte, le poti atinge fara sa te zoreasca nimeni (buclele ei/lui, o ureche, obrazul, sprancenile, nasul ei/lui care-s atat de linistite cand doarme :”>), ca poti gusta atatea si atatea arome, ca ai putea sa simti totul din jurul tau in vreun fel sau altul, fara sa-ti impuna nimeni nimic. Macar pentru o zi… Azi. Si ca maine cel mai probabil va fi la fel.
Si multumesti ca tot ce ai, nu ti le ia nimeni, ca le poti da oricui spre ajutorul lor si ca de vrei, sunt lucruri la care poti sa tii cu dintii, sa nu le dai la nimeni, si chiar daca stii ca e o copilarie, nimeni sa nu vrea sa-ti ia acest privilegiu, acest moft, aceasta dorinta.

Ma gandesc acum la inceputul filmului… La actiunea si faptele ce mi-au fost date sa le vad… Apoi la sfarsitul lui. Apoi ma gandesc la ziua mea de ieri. N-am crescut deloc de ieri pana azi. Azi vreau sa “cresc” un pic, sa dezvolt ceva la mine. Orice, numai sa stiu ca am facut ceva, ceva iesit din rutina… pardon, din comun.

Doamna profesoara

Am ramas dator cu o leapsa de la o draga don’soara pe nume Teo, cum ca ar trebui sa va vorbesc despre un profesor drag… Pai hai, ca ma lungesc prea mult… cu vorba:

Nici nu ma pot gandi la altcineva decat la iubita noastra profesoara de informatica din liceu (“G.Ibreaileanu”, Iasi), doamna R.V.; noastra fiindca nu sunt singurul care ii placea atat de mult, ci pe putin jumate de clasa. Ne-a fost ca o mama si mai ales cand venea vorba de discutii mai deep, mai personale, o preferam pe ea decat pe diriginta. De ce? Pai deh, ca a noastra “diriga” era un monstru sacru si inca mai este in acea scoala, si nu-ti permiteai asa multe cu cineva care respecta legea letter by letter, si care e oricand nemultumita de tine, ca am putea da mai mult, totdeauna mai mult. Imi amintesc cu drag de problemele de dupa predare si cum ne intreceam sa le rezolvam cat mai repede… Imi amintesc si cum ne preda si puteam pune oricand orice intrebare legata de lectie. Ce vremuri…

Dar cel mai mult cred ca m-a atras felul ei de a fi, liber, deschis, parca era una dintre noi, doar cu ceva mai multa experienta, gata sa ne asculte oricand… Doamne, ce dor mi s-a facut acum de ea! Inca mai mergem s-o colindam in fiecare an, eu si cativa fosti colegi de liceu, care mai tin legatura inca.

A ramas aproape la fel… A incercat sa mai munceasca part-time, pe langa scoala… Dar e la fel de happy, la fel de bolnava, la fel de mica si slaba si energica si incercand sa ascunda ce o doare pe ea, ca sa ne asculte durerile noastre. Da, bolnava… A fost de cand o stiu. Are lupus; cine se uita la House M.D. a mai auzit de aceasta boala. Cine nu, va spun eu ca pt orice “defectiune” corpul trimite cat mai multi anticorpi ca s-o rezolve, anticorpi ce trebuiesc “hraniti” cu o gramada de resurse ce o lasa fara vlaga pe iubita mea profesoara. E ca si cum pentru un jaf tara ar trimite toata armata sa rezolve problema, iar acei soldati se hranesc apoi cu orice prind in cale.

Dar cum e om si nu e perfect o sa va spun si partea cealalta. De exemplu, dirigintei noastre nu-i prea placea de aceasta doamna ca nu avea performante la olimpiade, concursuri, cu elevii ei. Eu unu i-as critica faptul ca fumeaza si la cat de e de bolnava, nu cred ca e cel mai indicat lucru… Din cate ne-a spus chiar ea, nu se intelegea la fel de bine cu orice clasa, la fel cum se intelegea cu noi, deci nu era un lucru general valabil, ci doar o compatibilitate.

Acu’ mi-am adus aminte ca diriginta mea se cam oftica din cand in cand ca noi mergeam sa ne consultam la diferite probleme cu doamna R. in loc sa venim la ea. “Mai bine va era ea diriginta, nu eu”. Ehe, ce bine ar fi fost…

Inca ne gandim cu drag la dumneavoastra, doamna profesoara. >:D