La fel cum nu cred in Nu am timp, fiindca de s-ar vrea cu adevarat, s-ar gasi timp pe lista de prioritati, nu cred nici in Nu pot. Exista nu vreau, nu am chef, nu am dispozitie, nu am insipiratie, toate conditionate de vointa proprie. Da, exista si exceptiile, bineinteles, ca doar nu vom pune orbii sa sofeze, dar in acest post ma adresez tuturor celor care stiu ca trebuie facut ceva, dar tot amana, tot ocolesc subiectul.

C’moon, just do it! Si daca nu te simti pregatit, pregateste-te! Ia-ti cat timp vrei, pana nu e prea tarziu, si fa ce e de facut si fa-l bine, ca pentru tine. Cum zicea un vechi si foarte drag prieten:

Ziua care trece nu se mai intoarce!

Alt film de sambata dimineata. Nu, nici dimineata asta nu a fost pierdut-o, chiar daca multi spun asta dupa ce vad acest film. De ce? Poate fiindca ei nu au simtit pana acum cum e sa te simti singur. For real, I mean… Cum e sa cauti companie ca disperatu’, si vorbesc de cineva cu care sa vorbesti for real, not just small talk. From this point of view, the world is full of small people.

Anyway, filmu’ asta mi-a amintit de trecutul nu foarte indepartat, cand as fi dat orice sa am ce tine in brate pe cineva, sau mai rau, pe cineva anume. Si nu pot decat sa-ti multumesc inca o data ca-mi esti aproape, ca ma accepti asa cum sunt… Cum? Stii tu prea bine.

Bottom line, filmul asta e drog foarte bun, ce tine nu mai mult de o ora si 45 de minute, drog pentru cei ce sunt sau au fost candva singuri. Singuri intr-o mare de oameni…
Dupa ce-l vezi, daca reuseste sa te impresioneze, poate vei aprecia mai mult persoana de langa tine.

PS: Inca ceva: incearca sa nu vezi filmul asta cu cineva alaturi sau care vorbeste cu tine in timp ce tu te uiti la film.(Nu mi-ar fi greu sa-ti pun un trailer, dar il poate gasi oricine pe net, si pentru acest film nu prea te face sa vrei sa te uiti la film. Vreau sa cred ca vei incerca filmul fiindca mie mi-a placut. :”> O sa pun trailer… cand vreau. )

Domnul si Stapanul vietii mele,
duhul trandaviei,
al grijii de multe,
ai iubirii de stapanire
si al grairii in desert,
NU mi-l da mie,
iar duhul curatiei,
al gandului smerit,
al rabdarii
si al dragostei,
da-mi-l mie, slugii Tale.
Asa Doamne, daruieste-mi,
sa-mi cunosc greselile mele
si sa nu osandesc pe fratele meu,
ca binecuvantat esti Tu, Doamne,
in vecii vecilor. Amin.

Si fiindca nu ma pot abtine, va scriu si preferata mea adresata Maicii Domnului:

Nu vom tacea Nascatoare de Dumnezeu,
pururea a spune puterile Tale,
noi nevrednicii.
Ca de nu ai fi stat Tu inainte rugandu-Te,
cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi?…
Sau cine ne-ar fi izbavit pe noi pan-acum slobozi?…
Nu ne vom departa de la tine Stapana,
Caci Tu izbavesti pe robii Tai. Amin.

Dacă eram o lună, aş fi fost – septembrie, fiindca, din cauza fructelor, ploilor, apusurilor.

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – duminica, fiindca contine toate elementele faine si e cel mai sigur o zi libera

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost – noaptea; totdeauna m-am simtit mai bine noaptea.

Dacă eram un animal marin, aş fi fost – pisica de mare (miaaabalbalac!)

Dacă eram o direcţie, aş fi fost – indreptata spre cer, manca-v-ar Raiu’

Dacă eram o virtute, aş fi fost – punctualitatea

Dacă eram o personalitate istorica, as fi fost – Quasimodo

Daca eram o planetă, aş fi fost – Pamantul, fiindca are de toate si imi plac toate, mai putin oamenii, comparativ cu celelalte specii. (Cica trece o cometa pe langa Pamant si incep a vorbi “Ce mai faci Pamantule? Ca nu te-am mai vazut de milioane de ani…” “Ei, nu prrea bine… Am homo sapiens ” “Lasa, ca o sa-ti treaca!”)

Dacă eram un lichid, aş fi fost – un pahar de vin rosu

Dacă eram o piatra, aş fi fost – as fi fost o piatra de rau pe care calci sa treci pe partea cealalta

Dacă eram o pasăre, aş fi fost – o randunica

Dacă eram o plantă, aş fi fost – un tei, ce face umbra unei familii

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost – o ploaie de vara

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost – un violoncel

Dacă eram o emoţie, aş fi fost – curiozitatea

Dacă eram un sunet, aş fi fost – torsul unui motan tinut in brate

Dacă eram un element, aş fi fost – argintul, care se crede a fi pe locul doi dupa aur, dar e pe primul loc celor ce nu le place aurul

Dacă eram un cântec, aş fi fost – cantecul divei din filmul 5th Element; si daca nu eram acesta, tot dintr-un soundtrack as fi fost

Dacă eram un film, aş fi fost – Braveheart

Dacă eram un serial, aş fi fost – Star Trek The Next Generation

Dacă eram o carte, aş fi fost – Shogun

Dacă eram un personaj, as fi fost – Data (Man, I love that character)

Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost – desertul

Dacă eram un gust, aş fi fost – de muraturi (acrisor)

Dacă eram o aromă, aş fi fost – zahar ars

Dacă eram o culoare, aş fi fost – combinatie de albastru si verde… turcoaz, dar mai inchis

Dacă eram un material, aş fi fost – matase, ca sa mangai … :”> nu mai continui

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost – Multumesc!

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost – ochi, unul care isi schimba culoarea dupa emotia traita

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost – una curioasa

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost – religia

Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost – martianul din Looney Tunes

Dacă eram o formă, aş fi fost – un triunghi echilateral

Dacă eram un număr, aş fi fost – 3

Dacă eram o maşină, aş fi fost – Mini Cooper (My precious…)

Dacă eram o haină, aş fi fost – o esarfa, beata de mirosul dulce al parfumului ei

Si azi nu am pierdut-o, fiindca m-am uitat la Blindness… Cum a fost filmul? Cutremurator, socant, breathtaking!
Sa zicem ca dupa film iti vine sa multumesti oricui, lui Dumnezeu, vre’unui sfant, parintilor (chiar daca-s la zeci de kilometrii distanta), iubitei/iubitului care sforaie incet langa tine, paznicului de la facultate, controlorului ca te-a prins iar fara bilet, oricui pentru orice iti vine in minte.

Te uiti in jur, in camera in care te-ai trezit si multumesti ca e a ta, esti recunoscator pentru orice marutnis, pentru adidasii rupti, dar care se potrivesc atat de bine pe picioarele tale, pentru camasile/bluzele ponosite, dar care te fac sa te simti Tu (yourself), pentru rasnita de calcultator care stii ca inca cea mai sigura metoda de a aduna lume pentru o bauta, plimbare, film, seara de clatite, whatever, ca ar putea fi mai curat in jurul tau daca ai vrea…
Esti recunoscator ca poti sa vezi toate astea, ca le poti mirosi in voie (da, mai ales adidasii aia), ca le poti simti cu degetele tale imperfecte, le poti atinge fara sa te zoreasca nimeni (buclele ei/lui, o ureche, obrazul, sprancenile, nasul ei/lui care-s atat de linistite cand doarme :”>), ca poti gusta atatea si atatea arome, ca ai putea sa simti totul din jurul tau in vreun fel sau altul, fara sa-ti impuna nimeni nimic. Macar pentru o zi… Azi. Si ca maine cel mai probabil va fi la fel.
Si multumesti ca tot ce ai, nu ti le ia nimeni, ca le poti da oricui spre ajutorul lor si ca de vrei, sunt lucruri la care poti sa tii cu dintii, sa nu le dai la nimeni, si chiar daca stii ca e o copilarie, nimeni sa nu vrea sa-ti ia acest privilegiu, acest moft, aceasta dorinta.

Ma gandesc acum la inceputul filmului… La actiunea si faptele ce mi-au fost date sa le vad… Apoi la sfarsitul lui. Apoi ma gandesc la ziua mea de ieri. N-am crescut deloc de ieri pana azi. Azi vreau sa “cresc” un pic, sa dezvolt ceva la mine. Orice, numai sa stiu ca am facut ceva, ceva iesit din rutina… pardon, din comun.

Nici nu ma pot gandi la altcineva decat la iubita noastra profesoara de informatica din liceu (“G.Ibreaileanu”, Iasi), doamna R.V.; noastra fiindca nu sunt singurul care ii placea atat de mult, ci pe putin jumate de clasa. Ne-a fost ca o mama si mai ales cand venea vorba de discutii mai deep, mai personale, o preferam pe ea decat pe diriginta. De ce? Pai deh, ca a noastra “diriga” era un monstru sacru si inca mai este in acea scoala, si nu-ti permiteai asa multe cu cineva care respecta legea letter by letter, si care e oricand nemultumita de tine, ca am putea da mai mult, totdeauna mai mult. Imi amintesc cu drag de problemele de dupa predare si cum ne intreceam sa le rezolvam cat mai repede… Imi amintesc si cum ne preda si puteam pune oricand orice intrebare legata de lectie. Ce vremuri…

Dar cel mai mult cred ca m-a atras felul ei de a fi, liber, deschis, parca era una dintre noi, doar cu ceva mai multa experienta, gata sa ne asculte oricand… Doamne, ce dor mi s-a facut acum de ea! Inca mai mergem s-o colindam in fiecare an, eu si cativa fosti colegi de liceu, care mai tin legatura inca.

A ramas aproape la fel… A incercat sa mai munceasca part-time, pe langa scoala… Dar e la fel de happy, la fel de bolnava, la fel de mica si slaba si energica si incercand sa ascunda ce o doare pe ea, ca sa ne asculte durerile noastre. Da, bolnava… A fost de cand o stiu. Are lupus; cine se uita la House M.D. a mai auzit de aceasta boala. Cine nu, va spun eu ca pt orice “defectiune” corpul trimite cat mai multi anticorpi ca s-o rezolve, anticorpi ce trebuiesc “hraniti” cu o gramada de resurse ce o lasa fara vlaga pe iubita mea profesoara. E ca si cum pentru un jaf tara ar trimite toata armata sa rezolve problema, iar acei soldati se hranesc apoi cu orice prind in cale.

Dar cum e om si nu e perfect o sa va spun si partea cealalta. De exemplu, dirigintei noastre nu-i prea placea de aceasta doamna ca nu avea performante la olimpiade, concursuri, cu elevii ei. Eu unu i-as critica faptul ca fumeaza si la cat de e de bolnava, nu cred ca e cel mai indicat lucru… Din cate ne-a spus chiar ea, nu se intelegea la fel de bine cu orice clasa, la fel cum se intelegea cu noi, deci nu era un lucru general valabil, ci doar o compatibilitate.

Acu’ mi-am adus aminte ca diriginta mea se cam oftica din cand in cand ca noi mergeam sa ne consultam la diferite probleme cu doamna R. in loc sa venim la ea. “Mai bine va era ea diriginta, nu eu”. Ehe, ce bine ar fi fost…

Inca ne gandim cu drag la dumneavoastra, doamna profesoara. >:D

Rejecting chemicals… again.

Shhh. :-$
A se incepe dimineata cu un autobuz ce trece prin fata ta, cand tu inca astepti la semafor si-ti zici ca nu-i nimic, va lua grosul din statie iar tu vei ramane ca un caimac ce se va lafai pe scaunul de plastic “moale” a unui alt autobuz sau in cel mai nefericit caz in scheletul unui fost scaun de maxi-taxi pana la “binecuvantatul” loc de munca.
Trec 2 minute, 5, 7… Statia se umple iar ca o balta cand ploua torential si abia se zareste de departe un galbejit de microbuz. Incerc sa ma urc: fara succes. “Nu-i nimic”, din nou. Mai trec 2 minute, 5, 7… Vine un 20, care m-ar putea duce juma’ de drum. Il iau, stand pe scari, of course, pe scara de fapt, ca degeaba pun pluralul; v-as minti. Merg doua statii, pentru care tre’ sa ma cobor la fiecare, ca sa se coboare lumea, simtindu-ma ca o usa in flesh and bones, activata de un sofer plictisit.
Dupa doua statii, nu mai mult, vine din urma un preamarit 46, nu, nu autobuz, ci tot maxi-taxi, dar care m-ar putea duce cat trebuie, daca nu-i moare motorul, ca acum vreo doua saptamani. Renunt la 20, aleg 46, stiind ca in centru voi capata un scaun. Asa se si intampla, nepasandu-mi de privirile mustratoare a unor muieri ce viseaza la pensie.
Slava Domnului ca nivelul scaunelor e mai sus in mijloacele de transport in comun si asa nu ti se schimba toata culoarea pantofilor, ci, daca te simti norocos, poti vedea un alt pattern every morning, intre crema si modelul altor talpi de pantofi, bocanci (de ce nu?),adidasi, sandalute etc.
…admiram si eu niste unghii frumos ingrijite, pana cand stapana s-a grabit sa-si prinda un loc in fotoliul, pardon, scaunul de alaturi si imi prinde una peste fata, sa stiu sa ma uit pe geam de acum in colo. Din greseala, of course, but still…

Fac cunostiilnta apoi cu frigul ce-si vara coltii-n mine dupa ce am iesit din microbuz si de la caldura unei burti proieminente a unui nene (prea frumos zis) cu prea putini dinti in gura, ce statea in picioare langa scaunul meu si care si-a zis probabil ca daca tot nu sta jos, macar burta sa si-o sprijine de ceva (ca e grea dom’le!), alegand umarul meu. Cum spuneam, cu stupoare ma cobor din minunata banana stricata numita 46, ma plimb pe trotuar spre statia lui 5 si ma intrece un 43 si-mi promit a n-a oara ca nu mai iau dimineata decat autobuzul, unde, cum bine stiti, n e numar natural nenul.

In 5, tramvai pentru cine nu stie, am alte privelisti, de care ma bucur, sincer, ma bucur in fiecare dimineata. Diversitatea la ea acasa! De la smecherii de cartier ce se simt in largul lor in aceste conserve metalice, la capritele ce ar vrea sa fie bagate in seama ca sa li se mearga bine toata ziua, ambele mergand la liceele economice din zona de periferie, la vanzatorii din mall ce se duc la munca, plictisiti de ei, de tot, de orice, la maneaua ce incepe cand suna telefonul cuiva din capatul opus, la madam profesoara care abia se uita printre cascaturi la posibili elevi (posibili, fiindca nu si-i aminteste prea clar, ca nu i-a vazut prea des), la omu’ de la tara imbracat in haine de imprumutat de toate culorile, dar care se respecta cu pantofi abia cremuiti.
Si aici trebuie sa am grija la picioare, sa nu fiu calcat, dar asta mi-a intrat in reflex deja, dar si la genunchi generosi a vreo unei doamne (da, inca incerc sa vorbesc cuviincios) care nu stiu cat de mult i-ar displace atingerea mea osoasa. Pai da, ca or fi scaunele mai bune in tramvai, dar sunt si mai apropiate, ca sa incapa mai multe presupun.
Dar dintre toti si toate am putut sa ma bucur de doua tablouri: o doamna preafrumoasa care citea, ce m-a facut sa ma simt bine ca inca nu sunt pe cale de disparitie ca specie ce inca citeste in mijloacele de transport in comun si pomii ce se umflau in pe(ne)tale cum de mult nu am mai vazut, mai ales la o ora atat de matinala. La amiaza sau dupa-amiaza tre’ sa fie o minuntatie…

Ehh, trecand multe cu vederea as spune ca DA, chiar imi place sa admir acest amalgam de personaje. O mica aventura in fiecare dimineata! Daca n-ar fi aglomeratia ar fi chiar ok. Aaaa, si macar dimineata e racoare. Si saru-mana lu’ tanti KT Tunstall once again, caci datorita ei nu trebuie sa ascult toate barfele din jur.

…si poate nu as fi scris postul asta daca nu m-ar fi injunghiat un dor nebun sa ma trezesc cu ea in brate. Ca ieri, ca alaltaieri… :”>