3 probe lapsuite

Am primit o leapsa si s-ar spune ca ar trebui sa va vorbesc despre trei probe prin care am trecut… Care mi-au scos par alb mai bine zis. Pai hai sa incep:

Prima proba ar fi

Frumusete, bat-o focu’!

Toti vor sa fii frumos…
Se asteapta sa fii! Asteapta pana ce vei fi frumos ca apoi sa-ti zica ca esti, ca ai ajuns la “next level”, ca acum meriti cine stie ce… Abia acum. Stupid!Zau asa…
O zic pentru a mia oara: frumusetea e in ochii celui care priveste! E atat de simplu.

De cand te nasti: “Ce dragalas e, manca-l-ar tata! Uof, scumpetea… Si ce ochisori are, si ce manute!” Crap… Sau altfel: “Da’ ce dea par are… Iubitule, adu aparatul tau de ras, te rog.” Ridicol. Cand o sa invatam ca trupul e prea putin important… Si daca e important atunci sa dam aceasta valoare sanatatii. E singura care merita cu adevarat atentia noastra. Stim noi: “Sanatate, ca-i mai buna decat toate!”.
Lu’ frate-miu aproape ca-i e mila de don’soarele de pe strada,  suferinde de anorexie. Cateodata zice el ca mai-mai ca ar incerca sa treaca cu masina printre picioarele lor, alta data ii este frica sa mearga pe langa trotuar, sa nu le ia vantul si sa le arunce pe capota masinii. 😀 Lasand gluma la o parte, nu mi-a placut nici mie vederii fetele prea… suple sa le zicem. Prea gingase, ma tem sa nu le sparg! Un trup sanatos are ceva muschi pe el, din aia fini, ca de fata.  Iar la ce lopeti am eu in loc de maini, (deh, crescut la tara, ce stiti voi?) nici n-as vrea ceva prea firav, sa am inca o grija-n plus. Glumesc, va dati seama, iar daca nu, puteti sa ma credeti, caci glumesc. Sincer, nu conteaza cum e trupul. Pe mine sufletul ma intereseaza, apoi mintea, abia apoi trupul. Si daca ar fi sa am vreo preferinta, da, as vrea sa am pe ce pune mana. :”>

In ochii mei nu-s frumos(!), dar stiu ca am o frumusete langa mine. Nu pot sa-mi inchipui decat ca-s frumos pentru ea, chiar daca ea nu crede in frumusetea ei. Sincer, nici n-as vrea sa fiu pentru altcineva; tot ce-mi doresc e sa nu fiu, sa nu devin respingator. Niciodata nu mi-a placut sa atrag atentia, mai ales fizic. Haine cu care sa ma pierd in multime, pas rapid, fara zgomot:  felina. 😀 Si cu toate astea tot mai primesc cateodata cate un atribut girafar. In aliniatul asta nu vorbesc doar de frumusetea fizica. 😉
Am obiceiul a saluta oamenii cu “Buna sa va fie ziua, frumosilor!” sau “Buna seara, frumoaselor!”, la servici, la camin, oriunde, si lumea e atat de incuiata la minte sa creada ca le admir doar frumusetea fizica. 8-| Too bad…

Inchei cu o intrebare: de ce se pune atat accent pe ceva atat de trecator, precum frumusetea fizica? Si nu doar in secolul asta, ci in toate a fost asa… Frumusetea interioara e mult mai apreciata, la momentul potrivit, dar cine e s-o bage in seama? cand cea fizica te surzeste cu atata zgomot…

Post mare

“Cred in Dumnezeu asa cum un orb crede in Soare”: vorbele maicii Siluana. Tot din ale ei vorbe e inspirat si acest post despre:

…post. Da. A inceput postul. Stiati? A trecut chiar si prima saptamana , pentru unii cea mai grea poate. Ar fi si normal, caci trupul are nevoie de timp sa se adapteze “regimului alimentar”, poftele trebuiesc strunite, luate de haturi mai tare adica, iar altii zic ca tot acum, la inceput, se elimina o mare parte din toxine. Pai da, ca postul purifica trupul, caci ne oprim a manca toate prostiile, grasimile, junk-food-urile. Unii postesc oprindu-se si de la ulei; da, e posibil. Nu sunt unul din ei, dar nu pot decat sa-i admir. Tot in asta saptamana se mai spune ca cei care postesc ar fi ceva mai rai, dar eu personal n-as face o scuza din asta.

Pai nu? Nu trebuie sa te arati ca postesti, sa stie lumea ca, vezi Doamne, tu esti ala credincios. My foot! Sa te stapanesti! Sa fii bland, cu rabdare, sa razi, nu “sa-ti pui cenusa in cap”. Citisem eu intr-o carte ca rabdarea si umorul sunt cocoasele camilei cu care strabati orice desert.

Mai e o chestie faina care a zis-o maica (marti, 3 martie, la Talpalari, cand s-a vorbit despre post) referitor la nelinistea asta care ne apuca cand postim. Ne arata cat de tare suntem robi ai starii de bine, a confortului, iar eu unul prefer sa nu fiu robul nimanui, afara Celui de Sus.

Auzim diverse texte precum “Rugaciunea e postul sufletului, iar postul e rugaciunea trupului” sau “Postul insoteste rugaciunea, nu rugaciunea insoteste postul”. Daca nu esti atent (si de obicei esti atat de ocupat sau de grabit) pe o ureche intra si pe cealalta ies aceste cuvinte.

Care-i faza cu postul pana la urma? Cu opritul de la mancaruri bune? Daca ne rugam mai mult nu e de ajuns?

“Noi nu postim ca e pacat sa mancam. Mancarea nu e spurcata. Noi postim renuntand la cele bune, ca sa flamanzim” (maica). Sounds suicidal? 😀 Perhaps… Da’ voi n-ati avut niciodata senzatia de saturatie?

La vanatoare …

La fel cum zmeul din poveste isi trimite buzduganul inainte cu trei zile de a ajunge acasa si acesta se aseza singur in cui, asa si primavara asta isi trimite inainte cateva zile insorite ce se aseaza imediat in sufletele noastre… Da, la fel cum o mata (da mata, nu pisica) isi gaseste pozitia perfecta in poala ta, iar tu, la orice miscare ai face, esti intr-un mare pericol sa o deranjezi.
Sambata a fost una din aceste zile si din punctul meu de vedere a fost perfecta, completa. M-am trezit langa cine am vrut, seara, dupa o cana de vin fiert, am adormit langa aceasi persoana … 8-> La amiaza m-am prapadit de ras in pasi de dans; cateodata ma intreb daca proful de dans nu cumva inventeaza pasii .  Ba chiar am avut parte si de un mic, foarte mic razboi, sarea din bucate. Marvelous, absolutely marvelous!…
Totusi, ziua asta a avut ceva de care imi era un dor inabusit, ascuns: am iesit la vanatoare! Oh da… Cu Nikon-ul de gat, cu maritul Soare in spate, cu ochii fugindu-mi dupa tinte, subiecte, obiective mai mult sau mai putin doritoare de a fi pozate. >:) V-am spus de ce Soare am avut parte? Dap, e tot ce poate cere un pozar ca mine: lumina cat mai multa.

Si ce credeti ca mi-a ridicat colturile gurii pana la urechi? O trupa de teatru, liceeni din Botosani, care se jucau in Piata Unirii.