3 probe lapsuite

Am primit o leapsa si s-ar spune ca ar trebui sa va vorbesc despre trei probe prin care am trecut… Care mi-au scos par alb mai bine zis. Pai hai sa incep:

Prima proba ar fi egalitatea. Cum il vezi pe cel de langa tine? Iti este egal, superios, inferior?
Recunosc ca intotdeauna m-au atras don’soarele putin mai in varsta decat mine, cu un an, doi, sperand ca voi avea de-a face cu cineva mai matur, tot odata incercand sa ma scutesc de anumite copilarii ale varstei, trecatoare de altfel. Zis si facut. Doar ca am avut parte de bineplacuta (serios acu, fara ironie) prezenta a unei don’soare putin mai… aaa… coplesitoare, ca sa nu zic sufocante, ca nu era chiar asa. Acu’ oi fi fost eu “mic, prost si cu bube-n cap” (vorba din familie), dar parca prea eram tratat ca un catelus. Eee, va imaginati ca n-a durat mult… Ma gandesc acum in urma si poate ar fi trebuit sa discut asta cu ea, daca nu cu mine, macar cu altcineva sa nu faca aceasi greseala, dar eram micut atunci in romantisme reciproce.
De atunci am incercat sa privesc egal pe orice don’soare care imi intra in ograda sufletului. Zic eu ca am reusit, chiar daca ma cred “God”, ca un berbec ce sunt… Cat despre ele, hmm, sa zicem ca don’soara de mai sus nu a fost singura cu tendinte de “stapana”…

A doua proba a fost depasirea unei bariere fizice.
Cum adica? Pai sa aiba celalalt ceva fizic care te deranjeaza; nu foarte tare, dar destul cat sa-ti sara in ochi macar la inceput. Ar trebui sa subliniez “la inceput”, caci asa e. Te obisnuiesti apoi si nici nu mai observi, decat daca ai tu fixuri sau de fapt te deranjeaza altceva la om, dar iti versi amarul pe acele “impuritati fizice”.
Am si eu destule chestii fizice care nu-mi plac mie d-apoi cand  ma gandesc (cu jena) la ce tre’ sa indure mandra mea…
Dar ca sa revin la probele mele si sa va dau un exemplu, as putea mentiona ca sunt destul de sensibil auditiv, iar vocea uei persoane conteaza destul de mult. Nu ma refer la tonul cu care se vorbeste, caci acela conteaza pentru oricine, ci ma refer la glas, la voce propriu-zis. Una din foste avea vocea eeeextreeem de placuta, dar o alta fosta as putea spune ca a dimpotriva: mi se intampla sa nu fiu atent la ce zice ci la voce. 😐 Anyway, am trecut usor peste caci celelalte calitati cantareau cu mult mai mult acest mic defect. Nu asta ne-a dezbinat, ci…

…distanta. A treia proba m-a insotit in aproape toate relatiile mele. Bate-o amaru’… Nu poti cere inimii sa-ti ceara pereche de peste strada sau din vecini, iaca iti cere si de la sute de kilometrii departare. As trece, nu usor, dar as trece si peste aceasta proba daca as fi intr-o relatie bine intarita, sigura, dar cu mandra de mai sus eram la inceput, chiar foarte la inceput. A trebuit sa plece o vara in strainatate si cand s-a intors… well, I was reset to my first coordinates. Pierdusem atat contactul cu ea (doar virtua nu, dar acela ma lasa rece de cele mai multe ori) cat si flacara. Trebuie sa recunosc: nu a fost decat o indragostire. Frumoasa, ce-i drept!
Care e problema, la distanta? Dorul… Si cand te obisnuieste fara persoana draga langa tine (pai da, te obisuiesti, ca asa-s oamenii, se adapteaza) ajungi sa tii la persoana ca la un prieten foarte drag, dar nu mai poti numi ca sunteti “impreuna”. Impreuna e langa, e prezenta…
Incerc sa ma exprim detasandu-ma de fizic. Nu stiu daca reusesc. Cand o relatie e stabila, reusita, puternica, iti permiti sa fii plecat(a) o vreme, stii ca paharul e atat de plin de iubire, ca de-ai bea din el de fiecare data cand ti-e dor tot nu se goleste. Dar cand esti la inceput sau mai rau, nu esti atat de sigur, de increzator in celalalt sau in tine, atunci iti vine usor sa renunti. Ai putea sta din obligatie, respect, dar ce rost are sa te chinui? Ba chiar cu posibilitatea sa refuzi ceva mai bun intre timp.
Eu ma stiu, cat de cat, si stiu ca am nevoie de prezenta celuilalt. Nu pentru chestii mai mult sau mai putin erotice (da, am zis-o, credeati ca ma feresc de astfel de cuvinte? 😛 ), ci pentru a face lucruri impreuna.
Cine a citit “Cele 5 limbaje ale iubirii”, de Gary Chapman, ar sti despre ce vreau sa zic. E o carte care o recomand cu caldura celor care se afla deja intr-o relatie. Ei bine, limbajul meu e timpul acordat. E acela in care ai nevoie de prezenta celuilalt, sa faceti chestii impreuna, sa vorbiti, sa fiti bagati in seama.

Asa si prin urmare am raspuns lepsei pasata de Teo, participand la concursul Love Plus. N-am cui s-o dau mai departe, ca oi fi avand eu prieteni, dar blog n-am. Cine vrea sa continue, sa-mi spuna si modific aceste ultime cuvinte.